Romanian: Cornilescu 1,,Vai de cetatea îndărătnică şi spurcată, vai de cetatea plină de asuprire! 2Ea n'ascultă de nici un glas, nu ţine seama de mustrare, nu se încrede în Domnul, nu se apropie de Dumnezeul său. 3Căpeteniile ei în mijlocul ei sînt nişte lei cari răcnesc; judecătorii ei sînt nişte lupi de seară cari nu mai lasă nici un os pînă dimineaţa. 4Proorocii ei sînt uşuratici şi înşelători; preoţii ei pîngăresc lucrurile sfinte, calcă Legea. 5Domnul este fără prihană în mijlocul ei. El nu face nici o nelegiuire; în fiecare dimineaţă El Îşi scoate la lumină judecăţile, fără să înceteze vreodată; dar cine este nelegiuit nu ştie de ruşine! 6Am nimicit neamuri, le-am dărîmat turnurile, le-am pustiit uliţele şi nu mai trece nimeni pe ele! Cetăţile lor sînt pustiite, nu mai au nici un om în ele, şi nimeni nu mai locuieşte în ele! 7Ziceam: ,Dacă ai voi măcar să te temi de Mine, şi să ţii seama de mustrare! Nu ţi-ar fi nimicită locuinţa, şi n'ar veni peste tine toate pedepsele cu cari te-am ameninţat.` Dar ei s'au grăbit să-şi strice toate faptele. 8,,De aceea aşteptaţi numai, zice Domnul, pînă în ziua cînd Mă voi scula la pradă: căci am hotărît să strîng neamurile, să adun împărăţiile, ca să-Mi vărs urgia peste ele, toată aprinderea mîniei Mele; căci toată ţara va fi mistuită de focul geloziei Mele.`` 9,,Atunci voi da popoarelor buze curate, ca toţi să cheme Numele Domnului, ca să -I slujească într'un gînd. 10Dincolo de rîurile Etiopiei, Îmi vor aduce daruri de mîncare închinătorii mei, obştea Mea cea risipită. 11În ziua aceea, nu vei mai avea nevoie să roşeşti de toate faptele tale prin cari ai păcătuit împotriva Mea; căci atunci voi scoate din mijlocul tău pe cei trufaşi, şi nu te vei mai îngîmfa pe muntele Meu cel sfînt! 12Voi lăsa în mijlocul tău un popor smerit şi mic, care se va încrede în Numele Domnului. 13Rămăşiţele lui Israel nu vor mai săvîrşi nelegiuire, nu vor mai spune minciuni, şi nici în gura lor nu se va mai găsi o limbă înşelătoare. Ci vor paşte, şi se vor odihni, şi nimeni nu -i va tulbura. 14Strigă de bucurie, fiica Sionului! Strigă de veselie, Israele! Bucură-te şi saltă de veselie din toată inima ta, fiica Ierusalimului! 15Domnul a abătut dela tine pedepsele tale, a îndepărtat pe vrăjmaşul tău; Domnul, Împăratul lui Israel, este în mijlocul tău; nu trebuie să te mai temi de nicio nenorocire! 16În ziua aceea, se va zice Ierusalimului: ,,Nu te teme de nimic! Sioane, să nu-ţi slăbească mînile! 17Domnul Dumnezeul tău este în mijlocul tău, ca un viteaz care poate ajuta; se va bucura de tine cu mare bucurie, va tăcea în dragostea Lui, şi nu va mai putea de veselie pentru tine. 18,,Voi strînge pe cei întristaţi, cari sînt departe de adunarea sfîntă, pe cei ieşiţi din sînul tău, asupra cărora acum apasă ocara. 19Iată, în vremea aceea, voi lucra împotriva tuturor asupritorilor tăi; voi izbăvi pe cei şchiopi şi voi strînge pe cei ce au fost izgoniţi, şi îi voi face o pricină de laudă şi de slavă în toate ţările unde sînt de ocară acum. 20În vremea aceea, vă voi aduce înapoi; în vremea aceea, vă voi strînge; căci vă voi face o pricină de slavă şi de laudă între toate popoarele pămîntului, cînd voi aduce înapoi pe prinşii voştri de război supt ochii voştri, zice Domnul.` |