Ieremia 36
Romanian: Cornilescu
1În al patrulea an al lui Ioiachim, fiul lui Iosia, împăratul lui Iuda, următorul cuvînt a fost rostit către Ieremia din partea Domnului: 2,,Ia un sul de carte, şi scrie în ea toate cuvintele, pe cari ţi le-am spus cu privire la Israel şi cu privire la Iuda, şi cu privire la toate neamurile, din ziua cînd ţi-am vorbit, pe vremea lui Iosia, pînă în ziua de azi! 3Poate că dacă va auzi casa lui Iuda tot răul pe care am de gînd să i -l fac, se vor întoarce fiecare dela calea lor cea rea, şi le voi ierta astfel nelegiuirea şi păcatul.``

4Ieremia a chemat pe Baruc, fiul lui Neriia; şi Baruc a scris într'o carte dupăcum spunea Ieremia, toate cuvintele pe cari le spusese lui Ieremia Domnul. 5Apoi Ieremia a dat următoarea poruncă lui Baruc: ,,Eu sînt închis, şi nu pot să merg la Casa Domnului. 6De aceea, du-te tu însuţi, şi citeşte din carte ce ai scris în ea după spusele mele, şi anume, cuvintele Domnului, citeşte-le în auzul poporului, în Casa Domnului, în ziua postului: să le citeşti şi în auzul tuturor acelora din Iuda, cari vor veni din cetăţile lor. 7Poate că se vor smeri cu rugăciuni înaintea Domnului, şi se vor întoarce fiecare dela calea sa cea rea. Căci mare este mînia şi urgia, cu care a ameninţat Domnul pe poporul acesta!`` 8Baruc, fiul lui Neriia, a făcut tot ce -i poruncise proorocul Ieremia, şi a citit din carte cuvintele Domnului, în Casa Domnului.

9În al cincilea an al lui Ioiachim, fiul lui Iosia, împăratul lui Iuda, în luna a noua, au chemat la un post înaintea Domnului pe tot poporul Ierusalimului şi pe tot poporul venit din cetăţile lui Iuda la Ierusalim. 10Atunci Baruc a citit din carte cuvintele lui Ieremia, în auzul întregului popor, în Casa Domnului, în chilia lui Ghemaria, fiul lui Şafan, logofătul, în curtea de sus, la intrarea porţii celei noi a Casei Domnului.

11Însă Mica, fiul lui Ghemaria, fiul lui Şafan, auzind toate cuvintele Domnului cuprinse în carte, 12s'a pogorît la casa împăratului, în odaia de scris a logofătului, unde stăteau toate căpeteniile, logofătul Elişama, Delaia, fiul lui Şemaia, Elnatan, fiul lui Acbor, Ghemaria, fiul lui Şafan, Zedechia, fiul lui Hanania, şi toate celelalte căpetenii. 13Şi Mica le -a spus toate cuvintele pe cari le auzise, cînd citea Baruc în carte, în auzul poporului. 14Atunci toate căpeteniile au trimes la Baruc pe Iehudi, fiul lui Netania, fiul lui Şelemia, fiul lui Cuşi, să -i spună: ,,Ia în mînă cartea din care ai citit, în auzul poporului, şi vino!`` Baruc, fiul lui Neriia, a luat cartea în mînă, şi s'a dus la ei. 15Ei i-au zis: ,,Şezi şi citeşte -o în auzul nostru.`` Astfel Baruc a citit -o în auzul lor. 16Cînd au auzit ei toate cuvintele, s'au uitat cu groază unii la alţii, şi au zis lui Baruc: ,,Vom spune împăratului toate cuvintele acestea.`` 17Şi au mai pus lui Baruc următoarea întrebare: ,,Spune-ne cum ai scris toate cuvintele acestea după spusele lui!`` 18Baruc le -a răspuns: ,,El îmi spunea cu gura lui toate cuvintele acestea, şi eu le-am scris în cartea aceasta cu cerneală.`` 19Căpeteniile au zis lui Baruc: ,,Du-te de te ascunde, tu şi Ieremia, ca să nu ştie nimeni unde sînteţi.``

20Ei s'au dus apoi la împăratul în curte, lăsînd cartea în odaia de scris a logofătului Elişama, şi au spus toate cuvintele din ea în auzul împăratului. 21Împăratul a trimes pe Iehudi să ia cartea, Iehudi a luat -o din odaia logofătului Elişama, şi a citit -o în auzul împăratului şi în auzul tuturor căpeteniilor cari stăteau împrejurul împăratului. 22Împăratul şedea în casa de iarnă, -căci era în luna a noua-şi înaintea lui era un foc de cărbuni aprinşi. 23După ce Iehudi a citit trei sau patru foi, împăratul a tăiat cartea cu briceagul logofătului, şi a aruncat -o în jăratecul de cărbuni, unde a fost arsă de tot. 24Împăratul şi toţi slujitorii lui, cari au auzit toate cuvintele acelea, nu s'au spăimîntat şi nu şi-au sfîşiat hainele. 25Elnatan, Delaia şi Ghemaria stăruiseră de împărat să nu ardă cartea; dar el nu i -a ascultat. 26Ci împăratul a poruncit lui Ierahmeel, fiul împăratului, lui Seraia, fiul lui Azriel, şi lui Şelemia, fiul lui Abdel, să pună mîna pe logofătul Baruc şi pe proorocul Ieremia. Dar Domnul i -a ascuns.

27Dupăce a ars împăratul cartea, care cuprindea cuvintele, pe cari le scrisese Baruc după spusele lui Ieremia, cuvîntul Domnului a vorbit astfel lui Ieremia: 28,,Ia din nou o altă carte, şi scrie în ea toate cuvintele, cari erau în cea dintîi carte, pe care a ars -o Ioiachim, împăratul lui Iuda. 29Şi despre Ioiachim, împăratul lui Iuda, spune: ,Aşa vorbeşte Domnul: ,Tu ai ars cartea aceasta, zicînd: ,Pentruce ai scris în ea cuvintele acestea: ,Împăratul Babilonului va veni, va nimici ţara aceasta, şi va nimici din ea oamenii şi dobitoacele?` 30Deaceea, aşa vorbeşte Domnul despre Ioiachim, împăratul lui Iuda: ,Nici unul din ai lui nu va şedea pe scaunul de domnie al lui David. Trupul lui mort va fi lăsat la căldură ziua şi la frig noaptea. 31Îl voi pedepsi, pe el, sămînţa lui, şi pe slujitorii lui, pentru nelegiuirea lor, şi voi aduce peste ei, peste locuitorii Ierusalimului şi peste oamenii lui Iuda, toate nenorocirile cu cari i-am ameninţat, fără ca ei să fi vrut să Mă asculte!``

32Ieremia a luat o altă carte şi a dat -o lui Baruc, fiul lui Neriia, logofătul. Baruc a scris în ea, după spusele lui Ieremia, toate cuvintele din cartea pe care o arsese în foc Ioiachim, împăratul lui Iuda. Multe alte cuvinte de felul acesta au mai fost adăugate la ea.



Romanian: Cornilescu

Bible Hub

Jeremiah 35
Top of Page
Top of Page