1Elifaz din Teman a luat cuvîntul şi a zis:

2,,Dacă vom îndrăzni să-ţi vorbim, te vei supăra? Dar cine ar putea să tacă?

3De multeori tu ai învăţat pe alţii, şi ai întărit mînile slăbite.

4Cuvintele tale au ridicat pe cei ce se clătinau, şi ai întărit genunchii cari se îndoiau.

5Şi acum, cînd este vorba de tine, eşti slab! Acum, cînd eşti atins tu, te turburi! Nu este frica ta de Dumnezeu sprijinul tău?

6Nădejdea ta, nu -i neprihănirea ta?

7Adu-ţi aminte, te rog: care nevinovat a perit? Cari oameni neprihăniţi au fost nimiciţi?

8După cîte am văzut eu, numai cei ce ară fărădelegea şi samănă nelegiuirea îi seceră roadele!

9Aceia pier prin suflarea lui Dumnezeu, nimiciţi de vîntul mîniei Lui.

10Mugetul leilor încetează, dinţii puilor de lei sînt zdrobiţi!

11Leul bătrîn piere din lipsă de pradă, şi puii leoaicei se risipesc.

12Un cuvînt s'a furişat pînă la mine, şi urechea mea i -a prins sunetele uşoare.

13În clipa cînd vedeniile de noapte frămîntă gîndul, cînd oamenii sînt cufundaţi într'un somn adînc,

14m'a apucat groaza şi spaima, şi toate oasele mi-au tremut.

15Un duh a trecut pe lîngă mine... Tot părul mi s'a sbîrlit ca ariciul...

16Un chip cu o înfăţişare necunoscută era înaintea ochilor mei. Şi am auzit un glas care şoptea încetişor:

17,,Fi-va omul fără vină înaintea lui Dumnezeu? Fi-va el curat înaintea Celui ce l -a făcut?

18Dacă n'are încredere Dumnezeu nici în slujitorii Săi, dacă găseşte El greşeli chiar la îngerii Săi,

19cu cît mai mult la cei ce locuiesc în case de lut, cari îşi trag obîrşia din ţărînă, şi pot fi zdrobiţi ca un vierme!

20De dimineaţă pînă seara sînt zdrobiţi, pier pentru totdeauna, şi nimeni nu ţine seama de ei.

21Li se taie firul vieţii: mor, şi tot n'au căpătat înţelepciunea!