Romanian: Cornilescu 1Deci, fiindcă sîntem socotiţi neprihăniţi, prin credinţă, avem (Sau: Să avem.) pace cu Dumnezeu, prin Domnul nostru Isus Hristos.
2Lui Îi datorăm faptul că, prin credinţă, am intrat în această stare de har, în care sîntem; şi ne bucurăm în nădejdea slavei lui Dumnezeu.
3Ba mai mult, ne bucurăm chiar şi în necazurile noastre; căci ştim că necazul aduce răbdare,
4răbdarea aduce biruinţă în încercare, iar biruinţa aceasta aduce nădejdea.
5Însă nădejdea aceasta nu înşală, pentrucă dragostea lui Dumnezeu a fost turnată în inimile noastre prin Duhul Sfînt, care ne -a fost dat. 6Căci, pe cînd eram noi încă fără putere, Hristos, la vremea cuvenită a murit pentru cei nelegiuiţi. 7Pentru un om neprihănit cu greu ar muri cineva; dar pentru binefăcătorul lui, poate că s'ar găsi cineva să moară. 8Dar Dumnezeu Îşi arată dragostea faţă de noi prin faptul că, pe cînd eram noi încă păcătoşi, Hristos a murit pentru noi. 9Deci, cu atît mai mult acum, cînd sîntem socotiţi neprihăniţi, prin sîngele Lui, vom fi mîntuiţi prin El de mînia lui Dumnezeu. 10Căci, dacă atunci cînd eram vrăjmaşi, am fost împăcaţi cu Dumnezeu, prin moartea Fiului Său, cu mult mai mult acum, cînd sîntem împăcaţi cu El, vom fi mîntuiţi prin viaţa Lui. 11Şi nu numai atît, dar ne şi bucurăm în Dumnezeu, prin Domnul nostru Isus Hristos, prin care am căpătat împăcarea. 12De aceea, după cum printr'un singur om a intrat păcatul în lume, şi prin păcat a intrat moartea, şi astfel moartea a trecut asupra tuturor oamenilor, din pricină că toţi au păcătuit... 13(Căci înainte de Lege păcatul era în lume. Dar păcatul nu este ţinut în seamă cîtă vreme nu este o lege. 14Totuş moartea a domnit, dela Adam pînă la Moise, chiar peste ceice nu păcătuiseră printr'o călcare de lege asemănătoare cu a lui Adam, care este o icoană preînchipuitoare a Celuice avea să vină. 15Dar cu darul fără plată nu este ca şi cu greşala; căci, dacă prin greşala unuia singur, cei mulţi au fost loviţi cu moartea, apoi cu mult mai mult harul lui Dumnezeu şi darul, pe care ni l -a făcut harul acesta într'un singur om, adică în Isus Hristos, s'au dat din belşug celor mulţi. 16Şi darul fără plată nu vine ca printr'acel unul care a păcătuit; căci judecata venită dela unul, a adus osînda; dar darul fără plată venit în urma multor greşeli a adus o hotărîre de iertare. 17Dacă deci, prin greşala unuia singur, moartea a domnit prin el singur, cu mult mai mult ceice primesc, în toată plinătatea, harul şi darul neprihănirii, vor domni în viaţă prin acel unul singur, care este Isus Hristos!) 18...Astfel dar, după cum printr'o singură greşală, a venit o osîndă, care a lovit pe toţi oamenii, tot aşa, printr'o singură hotărîre de iertare a venit pentru toţi oamenii o hotărîre de neprihănire care dă viaţa. 19Căci, după cum prin neascultarea unui singur om, cei mulţi au fost făcuţi păcătoşi, tot aşa, prin ascultarea unui singur om, cei mulţi vor fi făcuţi neprihăniţi. 20Ba încă şi Legea a venit pentruca să se înmulţească greşala; dar unde s'a înmulţit păcatul, acolo harul s'a înmulţit şi mai mult; 21pentruca, după cum păcatul a stăpînit dînd moartea, tot aşa şi harul să stăpînească dînd neprihănirea, ca să dea viaţa vecinică, prin Isus Hristos, Domnul nostru. |