Romanian: Cornilescu 1Pavel, apostol al lui Isus Hristos, prin porunca lui Dumnezeu, Mîntuitorul nostru, şi a Domnului Isus Hristos, nădejdea noastră, 2către Timotei, adevăratul meu copil în credinţă: Har, îndurare şi pace dela Dumnezeu, Tatăl nostru, şi dela Hristos Isus, Domnul nostru! 3Dupăcum te-am rugat la plecarea mea în Macedonia, să rămîi în Efes, ca să porunceşti unora să nu înveţe pe alţii altă învăţătură, 4şi să nu se ţină de basme şi de înşirări de neamuri fără sfîrşit, cari dau naştere mai mult la certuri de vorbe, decît fac să înainteze lucrul lui Dumnezeu prin credinţă, aşa fac şi acum. 5Ţinta poruncii este dragostea, care vine dintr'o inimă curată, dintr'un cuget bun, şi dintr'o credinţă neprefăcută. 6Unii, fiindcă s'au depărtat de aceste lucruri, au rătăcit şi s'au apucat de flecării. 7Ei vor să fie învăţători ai Legii, şi nu ştiu nici măcar ce spun, nici ce urmăresc. 8Noi ştim că Legea este bună dacă cineva o întrebuinţează bine, 9căci ştim că Legea nu este făcută pentru cel neprihănit, ci pentru cei fărădelege şi nesupuşi, pentru cei nelegiuiţi şi păcătoşi, pentru cei fără evlavie, necuraţi, pentru ucigătorii de tată şi ucigătorii de mamă, pentru ucigătorii de oameni, 10pentru curvari, pentru sodomiţi, pentru vînzătorii de oameni, pentru cei mincinoşi, pentru cei ce jură strîmb, şi pentru orice este împotriva învăţăturii sănătoase: - 11potrivit cu Evanghelia slavei fericitului Dumnezeu care mi -a fost încredinţată mie. 12Mulţămesc lui Hristos Isus, Domnul nostru, care m'a întărit, că m'a socotit vrednic de încredere, şi m'a pus în slujba Lui, 13măcarcă mai înainte eram un hulitor, un prigonitor şi batjocoritor. Dar am căpătat îndurare, pentrucă lucram din neştiinţă, în necredinţă! 14Şi harul Domnului nostru s'a înmulţit peste măsură de mult împreună cu credinţa şi cu dragostea care este în Hristos Isus. 15O, adevărat şi cu totul vrednic de primit este cuvîntul, care zice: ,,Hristos Isus a venit în lume ca să mîntuiască pe cei păcătoşi``, dintre cari cel dintîi sînt eu. 16Dar am căpătat îndurare, pentruca Isus Hristos să-Şi arate în mine, cel dintîi, toată îndelunga Lui răbdare, ca o pildă celor ce ar crede în El, în urmă, ca să capete viaţa vecinică. 17A Împăratului veciniciilor, a nemuritorului, nevăzutului şi singurului Dumnezeu, să fie cinstea şi slava în vecii vecilor! Amin. 18Porunca pe care ţi -o dau, fiule Timotei, după proorociile făcute mai înainte despre tine, este ca, prin ele să te lupţi lupta cea bună, 19şi să păstrezi credinţa şi un cuget curat, pe care unii l-au pierdut, şi au căzut din credinţă. 20Din numărul lor sînt Imeneu şi Alexandru, pe cari i-am dat pe mîna Satanei, ca să se înveţe să nu hulească. |