Numeri 27
Romanian: Cornilescu
1Fetele lui Ţelofhad, fiul lui Hefer, fiul lui Galaad, fiul lui Machir, fiul lui Manase, din familiile lui Manase, fiul lui Iosif, şi ale căror nume erau: Mahla, Noa, Hogla, Milca şi Tirţa, 2s'au apropiat şi s'au înfăţişat înaintea lui Moise, înaintea preotului Eleazar, înaintea mai marilor şi înaintea întregei adunări, la uşa cortului întîlnirii. Ele au zis: 3,,Tatăl nostru a murit în pustie; el nu era în mijlocul cetei celor ce s'au răsvrătit împotriva Domnului, în mijlocul cetei lui Core, ci a murit pentru păcatul lui, şi n'a avut fii. 4Pentru ce să se stingă numele tatălui nostru din mijlocul familiei lui, pentrucă n'a avut fii? Dă-ne şi nouă deci o moştenire între fraţii tatălui nostru.`` 5Moise a adus pricina lor înaintea Domnului.

6Şi Domnul a zis lui Moise: 7,,Fetele lui Ţelofhad au dreptate. Să le dai de moştenire o moşie între fraţii tatălui lor, şi să treci asupra lor moştenirea tatălui lor. 8Iar copiilor lui Israel, să le vorbeşti şi să le spui: ,,Cînd un om va muri fără să le lase fii, să treceţi moştenirea lui asupra fetei lui. 9Dacă n'are nici o fată, moştenirea lui s'o daţi fraţilor lui. 10Dacă n'are nici fraţi, moştenirea lui s'o daţi fraţilor tatălui său. 11Şi dacă nici tatăl lui n'are fraţi, moştenirea lui s'o daţi rudei celei mai apropiate din familia lui, şi ea s'o stăpînească. Aceasta să fie o lege şi un drept pentru copiii lui Israel, cum a poruncit lui Moise Domnul.``

12Domnul a zis lui Moise: ,,Suie-te pe muntele acesta Abarim, şi priveşte ţara pe care am dat -o copiilor lui Israel. 13S'o priveşti, dar şi tu vei fi adăugat la poporul tău, cum a fost adăogat fratele tău Aaron; 14pentrucă v'aţi împotrivit poruncii Mele, în pustia Ţin, cînd cu cearta adunării, şi nu M'aţi sfinţit înaintea lor cu prilejul apelor.`` (Acestea sînt apele de ceartă, la Cades, în pustia Ţin.)

15Moise a vorbit Domnului, şi a zis: 16,,Domnul, Dumnezeul duhurilor oricărui trup, să rînduiască peste adunare un om 17care să iasă înaintea lor, şi să intre înaintea lor, care să -i scoată afară şi să -i vîre înăuntru, pentru ca adunarea Domnului să nu fie ca nişte oi cari n'au păstor.`` 18Domnul a zis lui Moise: ,,Ia-ţi pe Iosua, fiul lui Nun, bărbat în care este Duhul Meu, şi să-ţi pui mîna peste el. 19Să -l aşezi înaintea preotului Eleazar şi înaintea întregii adunări, şi să -i dai porunci subt ochii lor. 20Să -l faci părtaş la dregătoria ta, pentruca toată adunarea copiilor lui Israel să -l asculte. 21Să se înfăţişeze înaintea preotului Eleazar, care să întrebe pentru el judecata lui Urim înaintea Domnului; şi Iosua, toţi copiii lui Israel, împreună cu el, şi toată adunarea, să iasă după porunca lui Eleazar şi să intre după porunca lui. 22Moise a făcut cum îi poruncise Domnul. A luat pe Iosua, şi l -a pus înaintea preotului Eleazar şi înaintea întregii adunări. 23Şi -a pus mînile peste el, şi i -a dat porunci, cum spusese Domnul prin Moise.



Romanian: Cornilescu

Bible Hub

Numbers 26
Top of Page
Top of Page