Romanian: Cornilescu 1O parte a căzut prin sorţi seminţiei lui Manase, căci el era întîiul născut al lui Iosif. Machir, întîiul născut al lui Manase şi tatăl lui Galaad, avusese Galaadul şi Basanul, pentru că era un bărbat de război.
2Au dat prin sorţi o parte celorlalţi fii ai lui Manase, după familiile lor, fiilor lui Abiezer, fiilor lui Helec, fiilor lui Asriel, fiilor lui Sihem, fiilor lui Hefer, fiilor lui Şemida: aceştia sînt copiii de parte bărbătească ai lui Manase, fiul lui Iosif, după familiile lor. 3Ţelofhad, fiul lui Hefer, fiul lui Galaad, fiul lui Machir, fiul lui Manase, n'a avut fii, dar a avut fiice, ale căror nume sînt acestea: Mahla, Noa, Hogla, Milca şi Tirţa. 4Ele s'au înfăţişat înaintea preotului Eleazar, înaintea lui Iosua, fiul lui Nun, şi înaintea mai marilor, şi au zis: ,,Domnul a poruncit lui Moise să ne dea o moştenire între fraţii noştri.`` Şi li s'a dat, după porunca Domnului, o moştenire între fraţii tatălui lor. 5Au căzut zece părţi lui Manase, afară de ţara Galaadului şi a Basanului, care este de cealaltă parte a Iordanului. 6Căci fetele lui Manase au avut o moştenire între fiii lui, şi ţara Galaadului a fost pentru ceilalţi fii ai lui Manase. 7Hotarul lui Manase se întindea de la Aşer pînă la Micmetat, care este la răsărit de Sihem, şi ducea la dreapta pînă la locuitorii din En-Tapuah. 8Ţara Tapuahului era a fiilor lui Manase, dar Tapuahul de pe hotarul lui Manase era al fiilor lui Efraim. 9Hotarul se pogora pînă la pîrîul Cana, la miazăzi de pîrîu. Cetăţile acestea ale lui Efraim erau în mijlocul cetăţilor lui Manase. Hotarul lui Manase era pe partea de miazănoapte a pîrîului şi ieşea la mare. 10Ţinutul dela miazăzi era al lui Efraim, cel dela miazănoapte al lui Manase, şi marea le slujea ca hotar; la miazănoapte se întîlneau cu Aşer şi la răsărit cu Isahar. 11Manase stăpînea în Isahar şi în Aşer: Bet-Şean cu satele lui, Ibleam cu satele lui, locuitorii Dorului cu satele lui, locuitorii din En-Dor cu satele lui, locuitorii din Taanac cu satele lui, şi locuitorii din Meghido cu satele lui, cele trei înălţimi. 12Fiii lui Manase n'au putut să izgonească pe locuitorii din aceste cetăţi, şi Cananiţii au izbutit astfel să rămînă în ţara aceasta. 13Cînd copiii lui Israel au fost destul de tari, au supus pe Cananiţi la un bir, dar nu i-au izgonit. 14Fiii lui Iosif au vorbit lui Iosua, şi i-au zis: ,,Pentruce ne-ai dat de moştenire numai un sorţ şi numai o parte, cînd noi sîntem un popor mare la număr şi Domnul ne -a binecuvîntat pînă acum?`` 15Iosua le -a zis: ,,Dacă sînteţi un popor mare la număr, suiţi-vă în pădure, şi tăiaţi -o, ca să vă faceţi loc în ţara Fereziţilor şi a Refaimiţilor, fiindcă muntele lui Efraim este prea strîmt pentru voi.`` 16Fiii lui Iosif au zis: ,,Muntele nu ne va ajunge, şi toţi Cananiţii cari locuiesc în vale, ceice sînt la Bet-Şean şi în satele lui, şi cei ce sînt în valea lui Izreel au cară de fier.`` 17Iosua a zis casei lui Iosif, lui Efraim şi lui Manase: ,,Voi sînteţi un popor mare la număr, şi puterea voastră este mare, nu veţi avea un singur sorţ. 18Ci veţi avea muntele, căci veţi tăia pădurea, şi ieşirile ei vor fi ale voastre, şi veţi izgoni pe Cananiţi, cu toate carăle lor de fer şi cu toată tăria lor.`` |