Osea 12
Romanian: Cornilescu
1Lui Efraim îi place vîntul şi aleargă după vîntul de răsărit; zilnic măreşte minciuna şi înşelătoria; face legămînt cu Asiria, şi duc untdelemn în Egipt.

2Domnul este în ceartă şi cu Iuda, şi va pedepsi pe Iacov după purtarea lui: îi va răsplăti după faptele lui.

3Încă din pîntecele mamei, a apucat Iacov pe frate-său de călcîi, şi în puterea lui, s'a luptat cu Dumnezeu.

4S'a luptat cu îngerul, şi a fost biruitor, a plîns şi s'a rugat de el. Iacov l -a întîlnit la Betel, şi acolo ne -a vorbit Dumnezeu.

5Domnul este Dumnezeul oştirilor; Numele Lui este Domnul.

6Tu dar, întoarce-te la Dumnezeul tău, păstrează bunătatea şi iubirea, şi nădăjduieşte totdeauna în Dumnezeul tău.

7Efraim este un negustor care are în mînă o cumpănă mincinoasă. Îi place să înşele.

8Şi Efraim zice: ,,Cu adevărat, m'am îmbogăţit, am făcut avere; şi în toată munca mea nu mi s-ar putea găsi nici o nelegiuire care să fie un păcat.``

9Şi totuş, Eu sînt Domnul, Dumnezeul tău, din ţara Egiptului, şi pînă acum; Eu te voi face să locuieşti iarăş în corturi, ca în zilele de sărbătoare!

10Eu am vorbit proorocilor, am dat o mulţime de vedenii, şi am spus pilde prin prooroci.

11Dacă Galaadul s'a dedat la slujba idolilor, Galaadiţii vor fi nimiciţi negreşit. Ei jertfesc boi în Ghilgal: de aceea, altarele lor vor ajunge nişte mormane de pietre, pe brazdele cîmpiilor.

12Iacov a fugit odinioară în cîmpia lui Aram, Israel a slujit pentru o femeie, şi pentru o femeie a păzit turmele.

13Dar, printr'un prooroc a scos Domnul pe Israel din Egipt, şi printr'un prooroc a fost păzit Israel.

14Efraim a mîniat rău pe Domnul: dar Domnul său va arunca asupra lui sîngele pe care l -a vărsat, şi -i va răsplăti ocara, pe care I -a făcut -o.



Romanian: Cornilescu

Bible Hub

Hosea 11
Top of Page
Top of Page