1Vai de cetatea vărsătoare de sînge, plină de minciună, plină de sîlnicie, şi care nu încetează să se dedea la răpire!...

2Auziţi pocnetul biciului, uruitul roţilor, tropăitul cailor, şi durduitul carelor!

3Se aruncă năvalnici călăreţii, scînteiază sabia, fulgeră suliţa... O mulţime de răniţi!... Grămezi de trupuri moarte!... Morţi fără număr!... Cei vii se împiedică de cei morţi!...

4Din pricina multelor curvii ale curvei, plină de farmec, fermecătoare iscusită, care vindea neamurile prin curviile ei şi popoarele prin vrăjitoriile ei. -

5Iată, am necaz pe tine, zice Domnul oştirilor îţi voi ridica poalele peste cap, ca să-ţi vadă neamurile goliciunea, şi împărăţiile, ruşinea.

6Voi asvîrli cu murdării peste tine, te voi înjosi, şi te voi face de ocară.

7Toţi cei ce te vor vedea vor fugi de tine, şi vor zice: ,,Ninive este nimicită! Cine o va plînge? Unde să-ţi caut mîngîietori?

8Eşti tu mai bună decît No-Amon, cetatea care şedea între rîuri, înconjurată de ape, avînd ca zid de apărare marea, ca ziduri marea?

9Etiopia şi Egiptenii fără număr erau tăria ei, Put şi Libienii erau ajutoarele ei.

10Şi totuş a trebuit să plece şi ea în surghiun, s'a dus în robie; şi pruncii ei au fost zdrobiţi în toate colţurile uliţelor; au aruncat sorţul asupra fruntaşilor ei, şi tot mai marii ei au fost aruncaţi în lanţuri.

11Şi tu te vei îmbăta, te vei ascunde; şi tu vei căuta un loc de adăpost împotriva vrăjmaşului!

12Toate cetăţuile tale sînt nişte smochini cu cele dintîi roade; cînd îi scuturi, smochinele cad în gura cui vrea să le mănînce.

13Iată, poporul tău este ca femeile în mijlocul tău; porţile ţării tale se deschid înaintea vrăjmaşilor tăi; focul îţi mistuie zăvoarele!

14Scoate-ţi apă pentru împresurare! Drege-ţi întăriturile! Calcă pămîntul, frămîntă lutul, şi găteşte cuptorul de cărămidă!

15Acolo te va mînca focul, te va nimici sabia cu desăvîrşitre, te va mistui ca nişte lăcuste, căci te-ai înmulţit ca forfăcarul, te-ai îngrămădit ca lăcustele!

16Negustorii tăi sînt mai mulţi de cît stelele cerului, s'au îngrămădit ca puii de lăcustă cari îşi întind aripile şi sboară.

17Voivozii tăi sînt ca lăcustele, mai marii tăi ca o ceată de lăcuste, cari tăbărăsc în dumbrăvi pe răcoarea zilei: cînd răsare soarele, sboară, şi nu se mai cunoaşte locul unde erau.

18În timp ce păstorii tăi dorm, împărate al Asiriei, şi viţeii tăi se odihnesc, poporul tău este risipit pe munţi, şi nimeni nu -l mai strînge.

19Rana ta nu se alină prin nimic, rana ta este fără leac! Toţi ceice vor auzi de tine vor bate din palme, căci cine este acela, pe care să nu -l fi atins răutatea ta