Psalmi 41
Romanian: Cornilescu
1(Către mai marele cîntăreţilor. Un psalm al lui David.) Ferice de cel ce îngrijeşte de cel sărac! Căci în ziua nenorocirii Domnul îl izbăveşte;

2Domnul îl păzeşte şi -l ţine în viaţă. El este fericit pe pămînt, şi nu -l laşi la bunul plac al vrăjmaşilor lui.

3Domnul îl sprijineşte, cînd este pe patul de suferinţă: îi uşurezi durerile în toate boalele lui.

4Eu zic: ,,Doamne, ai milă de mine! Vindecă-mi sufletul! Căci am păcătuit împotriva Ta.``

5Vrăjmaşii mei zic cu răutate despre mine: ,,Cînd va muri? Cînd îi va pieri numele?``

6Dacă vine cineva să mă vadă, vorbeşte neadevăruri, strînge temeiuri ca să mă vorbească de rău; şi cînd pleacă, mă vorbeşte de rău pe afară.

7Toţi vrăjmaşii mei şoptesc între ei împotriva mea, şi cred că nenorocirea mea îmi va aduce pieirea.

8,,Este atins rău de tot, -zic ei-iată -l culcat, n'are să se mai scoale!``

9Chiar şi acela cu care trăiam în pace, în care îmi puneam încrederea şi care mînca din pînea mea, ridică şi el călcîiul împotriva mea.

10Dar Tu, Doamne, ai milă de mine şi ridică-mă, ca să le răsplătesc cum li se cuvine.

11Prin aceasta voi cunoaşte că mă iubeşti, dacă nu mă va birui vrăjmaşul meu.

12Tu m'ai sprijinit, din pricina neprihănirii mele, şi m'ai aşezat pe vecie înaintea Ta.

13Binecuvîntat să fie Domnul, Dumnezeul lui Israel, din vecinicie în vecinicie! Amin! Amin!



Romanian: Cornilescu

Bible Hub

Psalm 40
Top of Page
Top of Page