1(Către mai marele cîntăreţilor. Se cîntă ca şi ,,Crinul mărturiei``. O cîntare de laudă a lui David, spre învăţătură. Făcută cînd purta război cu Sirienii din Mesopotamia şi cu Sirienii din Ţoba şi cînd s'a întors Ioab şi a bătut în Valea Sării douăsprezece mii de Edomiţi.) Dumnezeule, ne-ai lepădat, ne-ai împrăştiat, şi Te-ai mîniat: ridică-ne iarăş!

2Ai cutremurat pămîntul, l-ai despicat; drege -i spărturile, căci se clatină!

3Ai făcut pe poporul Tău să treacă prin lucruri grele, ne-ai adăpat cu un vin de amorţire.

4Ai dat celorce se tem de Tine un steag, ca să -l înalţe spre biruinţa adevărului. -

5Pentruca prea iubiţii Tăi să fie izbăviţi, scapă-ne prin dreapta Ta, şi ascultă-ne!

6Dumnezeu a zis în sfinţenia Lui: ,,Voi ieşi biruitor, voi împărţi Sihemul, şi voi măsura valea Sucot.

7Al Meu este Galaadul, al Meu este Manase; Efraim este tăria capului Meu, iar Iuda, toiagul Meu de cîrmuire:

8Moab este ligheanul în care Mă spăl: peste Edom Îmi arunc încălţămintea: ţara Filistenilor strigă de bucurie din pricina Mea!`` -

9Cine mă va duce în cetatea întărită? Cine mă va duce la Edom?

10Oare nu Tu, Dumnezeule, care ne-ai lepădat, şi nu mai ieşi, Dumnezeule, cu oştirile noastre?

11Dă-ne ajutor, ca să scăpăm din necaz! Căci ajutorul omului este zădarnic.

12Cu Dumnezeu vom face isprăvi mari, şi El va zdrobi pe vrăjmaşii noştri.