1(Către mai marele cîntăreţilor. O cîntare a lui David. Făcută cu prilejul celor spuse de Doeg, Edomitul, lui Saul, cînd zicea: ,,David s'a dus în casa lui Ahimelec.``) Pentruce te făleşti cu răutatea ta, asupritorule? Bunătatea lui Dumnezeu ţine în veci.

2Limba ta nu născoceşte decît răutate, ca un brici ascuţit, viclean ce eşti!

3Tu iubeşti mai degrabă răul decît binele, mai degrabă minciuna decît adevărul. -

4Tu iubeşti numai cuvinte nimicitoare, limbă înşelătoare!

5De aceea şi Dumnezeu te va doborî pe vecie, te va apuca şi te va ridica din cortul tău, şi te va desrădăcina din pămîntul celor vii. -

6Cei fără prihană vor vedea lucrul acesta, se vor teme, şi vor rîde de el, zicînd:

7,,Iată omul, care nu lua ca ocrotitor pe Dumnezeu, ci se încredea în bogăţiile lui cele mari, şi se bizuia pe răutatea lui.``

8Dar eu sînt în Casa lui Dumnezeu ca un măslin verde, mă încred în bunătatea lui Dumnezeu, în veci de veci.

9Te voi lăuda totdeauna, pentrucă ai lucrat; şi, în faţa copiilor Tăi, voi nădăjdui în Numele Tău, căci este binevoitor.