Exod 40
Romanian: Cornilescu
1Domnul a vorbit lui Moise, şi a zis: 2,,În ziua întîi a lunii întîi, să întinzi locaşul cortului întîlnirii. 3Să pui în el chivotul mărturiei, şi înaintea chivotului să atîrni perdeaua dinlăuntru. 4Apoi să aduci masa, şi să pui pe ea cele rînduite. După aceea, să aduci sfeşnicul, şi să -i aşezi candelele. 5Altarul de aur pentru tămîie să -l aşezi înaintea chivotului mărturiei, şi să atîrni perdeaua la uşa cortului. 6Să aşezi altarul pentru arderile de tot înaintea uşii locaşului cortului întîlnirii. 7Ligheanul să -l aşezi între cortul întîlnirii şi altar, şi să pui apă în el. 8Să aşezi curtea de jur împrejur, şi să pui perdeaua la poarta curţii. 9Să iei untdelemnul pentru ungere, să ungi cu el cortul şi tot ce cuprinde el, şi să -l sfinţeşti, cu toate uneltele lui; şi va fi sfînt. 10Să ungi altarul pentru arderile de tot şi toate uneltele lui, şi să sfinţeşti altarul; şi altarul va fi prea sfînt. 11Să ungi ligheanul cu piciorul lui, şi să -l sfinţeşti. 12Apoi să aduci pe Aaron şi pe fiii lui la uşa cortului întîlnirii, şi să -i speli cu apă. 13Să îmbraci pe Aaron cu veşmintele sfinte, să -l ungi, şi să -l sfinţeşti, ca să-Mi facă slujba de preot. 14Să chemi şi pe fiii lui, să -i îmbraci cu tunicile, 15şi să -i ungi cum ai uns pe tatăl lor, ca să-Mi facă slujba de preoţi. În puterea acestei ungeri, ei vor avea pururea dreptul preoţiei, printre urmaşii lor.`` 16Moise a făcut întocmai cum îi poruncise Domnul; aşa a făcut.

17În ziua întîi a lunii întîi a anului al doilea, cortul era aşezat. 18Moise a aşezat cortul; i -a pus picioarele, a aşezat scîndurile şi verigile, şi a ridicat stîlpii. 19A întins învelitoarea care slujea de acoperiş deasupra cortului, şi pe deasupra a pus învelitoarea acoperişului cortului, cum poruncise lui Moise Domnul. 20Apoi a luat mărturia, şi a pus -o în chivot; a pus drugii la chivot, şi a aşezat capacul ispăşirii deasupra chivotului. 21A adus chivotul în cort; a atîrnat perdeaua despărţitoare înaintea lui, şi a acoperit astfel chivotul mărturirei, cum poruncise lui Moise Domnul. 22A aşezat masa în cortul întîlnirii, în partea de miazănoapte a cortului, dincoace de perdeaua dinlăuntru; 23şi a pus pe ea pînile, înaintea Domnului, cum poruncise lui Moise Domnul. 24Apoi a aşezat sfeşnicul în cortul întîlnirii, în faţa mesei, în partea de miazăzi a cortului; 25şi i -a aşezat candelele, înaintea Domnului, cum poruncise lui Moise Domnul. 26Apoi a aşezat altarul de aur în cortul întîlnirii în faţa perdelei dinlăuntru; 27a ars pe el tămîie mirositoare, cum poruncise lui Moise Domnul. 28A aşezat perdeaua la uşa cortului. 29A aşezat altarul pentru arderile de tot la uşa locaşului cortului întîlnirii; şi a adus pe el arderea de tot şi jertfa de mîncare, cum poruncise lui Mosie Domnul. 30A aşezat ligheanul între cortul întîlnirii şi altar, şi a pus în el apă pentru spălat. 31Moise, Aaron şi fiii lui şi-au spălat mîinile şi picioarele în el; 32cînd intrau în cortul întîlnirii şi se apropiau de altar, se spălau, cum poruncise lui Moise Domnul. 33Apoi a ridicat curtea împrejurul cortului şi altarului, şi a pus perdeaua la poarta curţii. Astfel a isprăvit Moise lucrarea.

34Atunci norul a acoperit cortul întîlnirii, şi slava Domnului a umplut cortul. 35Moise nu putea să intre în cortul întîlnirii, pentrucă norul stătea deasupra lui, şi slava Domnului umplea cortul. 36Cît au ţinut călătoriile lor, copiii lui Israel porneau numai cînd se ridica norul deasupra cortului. 37Şi cînd nu se ridica norul, nu porneau, pînă ce nu se ridica. 38Norul Domnului era deasupra cortului ziua; iar noaptea, era un foc, înaintea întregei case a lui Israel, în timpul tuturor călătoriilor lor



Romanian: Cornilescu

Bible Hub

Exodus 39
Top of Page
Top of Page