Romanian: Cornilescu 1,,În vremea aceea, Domnul mi -a zis: ,Taie două table de piatră ca cele dintîi, şi suie-te la Mine pe munte; fă şi un chivot de lemn.
2Eu voi scrie pe aceste două table cuvintele cari erau scrise pe tablele dintîi pe cari le-ai sfărîmat, şi să le pui în chivot.`
3Am făcut un chivot de lemn de salcîm, am tăiat două table de piatră ca cele dintîi, şi m'am suit pe munte cu cele două table în mînă.
4Domnul a scris pe table ce fusese scris pe cele dintîi, cele zece porunci cari vă fuseseră spuse pe munte, din mijlocul focului, în ziua adunării; şi Domnul mi le -a dat.
5M'am întors apoi şi m'am pogorît de pe munte, am pus tablele în chivotul pe care -l făcusem, şi ele au rămas acolo, cum îmi poruncise Domnul. 6Copiii lui Israel au plecat din Beerot-Bene-Iaacan la Mosera. Acolo a murit Aaron, şi a fost îngropat; Eleazar, fiul lui, i -a urmat în slujba preoţiei. 7Apoi deacolo au pornit la Gudgoda, şi dela Gudgoda la Iotbata, ţară unde sînt pîraie de ape. 8În vremea aceea, Domnul a despărţit seminţia lui Levi, şi i -a poruncit să ducă chivotul legămîntului Domnului, să stea înaintea Domnului ca să -I slujească, şi să binecuvînteze poporul în Numele Lui; lucru pe care l -a făcut pînă în ziua de azi. 9Deaceea Levi n'are nici parte de moşie, nici moştenire cu fraţii lui: Domnul este moştenirea lui, cum i -a spus Domnul, Dumnezeul tău. 10Eu am rămas pe munte, ca şi mai înainte, patruzeci de zile şi patruzeci de nopţi. Domnul m'a ascultat şi de data aceasta; Domnul n'a voit să vă nimicească. 11Domnul mi -a zis: ,Scoală-te, du-te, şi mergi în fruntea poporului. Să se ducă să ia în stăpînire ţara pe care am jurat părinţilor lor că le -o voi da.` 12Acum, Israele, ce alta cere dela tine Domnul, Dumnezeul tău, decît să te temi de Domnul, Dumnezeul tău, să umbli în toate căile Lui, să iubeşti şi să slujeşti Domnului, Dumnezeului tău, din toată inima ta şi din tot sufletul tău, 13să păzeşti poruncile Domnului şi legile Lui pe cari ţi le dau astăzi, ca să fii fericit? 14Iată, ale Domnului, Dumnezeului tău, sînt cerurile şi cerurile cerurilor, pămîntul şi tot ce cuprinde el. 15Şi numai de părinţii tăi S'a alipit Domnul ca să -i iubească; şi după ei, pe sămînţa lor, pe voi v'a ales El dintre toate popoarele, cum vedeţi azi. 16Să vă tăiaţi dar inima împrejur, şi să nu vă mai înţepeniţi gîtul. 17Căci Domnul, Dumnezeul vostru, este Dumnezeul dumnezeilor, Domnul domnilor, Dumnezeul cel mare, puternic şi înfricoşat, care nu caută la faţa oamenilor şi nu primeşte daruri; 18care face dreptate orfanului şi văduvei, care iubeşte pe străin şi -i dă hrană şi îmbrăcăminte. 19Să iubiţi pe străin, căci şi voi aţi fost străini în ţara Egiptului. 20Să te temi de Domnul, Dumnezeul tău, să -I slujeşti, să te alipeşti de El, şi pe Numele Lui să juri. 21El este slava ta, El este Dumnezeul tău. El a făcut în mijlocul tău aceste lucruri mari şi grozave pe cari ţi le-au văzut ochii. 22Părinţii tăi s'au pogorît în Egipt în număr de şaptezeci de inşi; acum Domnul, Dumnezeul tău, a făcut din tine o mulţime ca stelele cerului.`` |